Pictarea unei icoane este la îndemâna tuturor, dar nu oricine poate stăpâni şi măiestria de a le zugrăvi în concordanţă cu erminia Bisericii şi cu frica lui Dumnezeu.
Deşi poate părea că pictorul de icoană ortodoxă are nevoie de multă îndemânare şi pregătire în artă, totuşi, paradoxal, lucrul esenţial care se cere este curăţirea sufletului pentru a vedea, mai înainte, chipul lui Dumnezeu şi al Sfinţilor.
Iconograful, pe lângă talentul său de pictor, însușirea tehnicilor de pictură și a canoanelor, regulilor iconografice se cuvine să fie un creștin ortodox evlavios, cu o viață curată, de rugăciune și nevoințe ascetice, întrucât meșteșugul lui este o formă de slujire în Biserică și de propovăduire.
Iconarul este „omul dorinţei” de a vedea faţa lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că el poartă în memoria inimii sale acea senzaţie naturală a dorului de Cer.
Pictorul, în momentul în care săvârşeşte ceva, dacă o face în dragoste de Hristos, săvârşeşte o taină. El a fost născut şi pus la locul lui de creaţie, de meditaţie, de către Dumnezeu.
Dacă doreşte să-şi însuşească arta bisericii, trebuie să fie capabil să-şi conformeze talentul şi întreaga sa viaţă cu principiile canonice, liturgice ale ortodoxiei cu rugaciune, ascultare ca sa poata face fata ispitelor si incercarilor care apar pe parcursul picturii.